Dupa cum am spus in primul articol, am facut acest blog doar pentru concurs. iPod-ul l-am primit si i l-am dat fiului meu mai mare (multumesc VisUrat) dar cu scrisul o voi lasa mai moale.
Am discutat cu VisUrat si l-am convins sa publice la el pe site aceste patru articole, in categoria Seriale, pentru ca degeaba scriu eu daca nu le citeste nimeni. Asa ca, atunci cand voi avea timp, ii voi mai trimite cate un text sa-l publice si ii multumesc in avans pentru ca ma va lasa sa scriu la el pe blog.

Va multumesc inca o data si va urez noroc la urmatorul concurs.

Pentru ca tot am inceput cu aventurile din perioada in care am fost tirist, hai sa va mai povestesc una.
Intr-o zi de vara ne-am nimerit trei oameni la o incarcare, eu si inca doi. Pe unul dintre ei il stiam, am mai stat la cafele prin benzinarii. Pe celalalt nu-l stiam, dar il cunostea asta pe care-l stiam eu. Am stat vreo ora la incarcarea aia, timp in care ne-am apucat de povesti. In acest fel am ajuns sa-l cunosc si pe al doilea tip.

Dupa ce am terminat incarcarea am aflat ca trebuie sa mergem toti trei la acelasi magazin sa descarcam. Buna treaba mi-am zis. Am cu cine sta de vorba prin statie tot drumul, nu ma plictisesc. Am plecat din Fetesti spre Baia Mare. Drum lung, nu gluma. Ne mai opream prin benzinarii, la o cafea ceva, mai pe marginea drumului la un picnic, ca oamenii.
La un moment dat am ajuns intr-un orasel in care cunosteam pe cineva. Am parcat camioanele la o benzinarie si hai sa mergem sa-mi salut rudele si sa stam la masa. Tipa pe care o stiam lucra la un spital in orasul ala. Am ajuns acolo, i-am spus asistentei de la poarta pe cine cautam, i-am spus sa o cheme jos pentru ca nu mai intram si ne-am dus la barul de peste drum sa bem o cafea.

La un moment dat mi-am adus aminte ca alaturi de barul ala, la vreo 30 de metri, e morga spitalului. Atunci m-am decis sa fac o gluma noului cunoscut.
- Mai, voi stiti ca-i morga aproape? i-am intrebat.
De unde sa stie, ca era prima data cand mergeam in orasul ala.
- Eu ma duc sa fac niste bani la morga, le-am spus serios.
Astia s-au blocat.
Tipul pe care-l cunosteam ma stia mai glumet din fire asa ca s-a uitat mai suspicios. I-am facut semn discret sa mearga pe mana mea si am continuat.
- Eu ma duc, mai merge careva?
Victima nu stia ce sa zica.
- Dar cum faci bani?, ma intreaba cu jumatate de gura.
- Pai simplu. Ma duc si spal un mort, si-mi dau aia un milion, apa minerala si un prosop. E cald si n-am chef sa dau triplu pe apa minerala, plus ca-mi trebuie si un prosop. Si nici un milion nu-i din drum. Plus ca si asa n-am ce face pana nu vine vara-mea.
Ala a incremenit. Nu-i venea sa creada. Nici nu ma stia, a crezut ca-s in stare de asa ceva.

Am plecat. In curtea morgii, un pic ascuns, era un chiosc de la care puteai cumpara eugenii, apa minerala, suc, tamaie, lumanari, prosoape, cruci si sicrie.  Am intrat acolo, mi-am cumparat apa minerala, mi-am luat si un prosop sa-mi mai sterg transpiratia pentru ca erau zece mii de grade afara si nu batea nici o pala de vant, m-am asezat pe o bancuta la umbra si am stat vreo jumatate de ora. Mi-am terminat de baut apa, m-am ridicat si am mai cumparat o sticla cu apa, dupa care am plecat spre cei doi care ma asteptau.

Am ajuns acolo cu sticla sub brat, cu prosopul dupa gat si numarand banii. Ala s-a blocat.
- Bai, tu chiar ai spalat morti?
- Da mai, care-i problema? Ce, ti-e scarba de munca? Sa stii ca nu-i greu. Iei furtunul cu apa, iti dau ei manusi si te apuci sa-l speli. Nu-ti ia mai mult de un sfert de ora.
Ala perplex.
Tipul cu care eram se ridica si da sa plece.
- Tu unde te duci? il intreb.
- Pai ma duc sa spal si eu un mort. Nu-mi strica un milion.
Asta tacea si se gandea.
- Mai, dar pute? intreaba cu jumatate de gura.
- Da, dar nu tare. Te obisnuiesti imediat, ii raspund.
- Bine, hai ca merg si eu, spuse in timp ce se ridica sa ne insoteasca.

Am plecat toti trei, am ajuns in curtea morgii si, inainte sa intram la morga, ii spun tipului care mergea pe mana mea ca ma duc pana la baie ca ma scap pe mine. Asta s-a prins si a zis ca merge si el. I-am explicat omului unde sa intre si sa le spuna alora ca a venit sa spele mortii si am plecat spre toaleta din curte.
- Bai, i-am strigat. Nu fi bulangiu sa le spui alora ca vrei sa speli doi, ca doar trei mai sunt de toti. Lasa-ne si noua cate unul.
Ala a dat din cap si s-a indreptat spre intrare.
Dupa ce a intrat ne-a bufnit rasul.
Ne imaginam cam ce fata vor face aia de la morga cand se trezesc cu un om la 40 de ani ca vrea sa spele morti.
Am stat cam doua minute pana a iesit prietenul.
Era rosu-negru la fata. Nu mai transpira, nu mai vorbea.
- Ce s-a intamplat mai? Nu mai au morti de spalat? l-am intrebat razand in hohote.

Nu a scos nici un cuvant. A plecat direct la camion si de atunci nu l-am mai vazut. Mi-a parut rau ca nu ne-am mai intalnit, pentru ca mai stiam vreo trei morgi care aveau nevoie de spalatori de cadavre…

Anul trecut lucram pentru o companie de transport. Era greu al naibii, dar ce nu face omul pentru bani, mai ales ca asteptam al doilea copil.
Am lucrat pe un camion si., intr-o zi m-am trezit ca m-a trimis seful la nu stiu ce fabrica de biscuiti sa incarc. Am ajuns acolo, am stat vreo trei ore la coada sa incarc, apoi inca vreo ora pana am terminat de incarcat camionul cu paleti, dupa care mi-au dat destinatiile. Sa innebunesc nu alta. Aveam vreo noua descarcari. Doi paleti acolo, cinci acolo, unu acolo, doisprezece acolo, opt acolo, unu acolo etc.
Problema era alta. Nu pentru ca ma duceam la Bucuresti, Constanta, Pitesti, Brasov ma durea pe mine. Ci pentru ca ajungeam duminica si nu-mi descarca nimeni. Trebuia sa dorm in camion pana luni cand veneau aia sa descarce.
M-am umplut de nervi si l-am sunat pe sef. Am vorbit cu el si l-am convins sa-mi dea numerele de telefon ale directorilor, secretarelor, mama lor de la depozitele in care trebuia sa descarc.

Dupa ce mi-a dat numerele de telefon, am inceput sa sun. Intai la Constanta.
- Nu va suparati, stiti… Eu trebuie sa descarc la dumneavoastra niste paleti…
Aveam o voce atat de trista incat imi venea mie sa plang.
- Pai stiti, e duminica, receptionerul abia luni vine, mi-a spus domnisoara care a raspuns.
- Da, dar stiti… Mie mi-a murit mama, si trebuie sa ajung cat mai repede acasa…
- Vaaaaaaaiiiiiii… Ce rau imi pare… Stati sa vedem ce putem face.
Am ajuns la Constanta, receptionerul era deja acolo.
Am descarcat, mi-a exprimat parerile lui de rau, am plecat mai departe.

La Bucuresti am facut la fel. Au venit receptionerii, mi-au plans pe umar, bocete, pareri de rau.
La Pitesti insa a fost altfel. Nu diferit, dar altfel.
Am sunat, i-am plans respectivei domnisoare la telefon, i-am zis ca a murit mama si ca trebuie sa ajung acasa, tipa s-a umezit la ochi, a dat telefoane si mi-a zis ca se rezolva.
Am ajuns la poarta, acolo erau doi bodyguarzi.
- Nu se poate trece, e inchis. Asteptati pana luni.
- Domnilor, dar am vorbit… A zis ca vine receptionerul special pentru mine…
- Aaaaa, dumneavoastra sunteti cel caruia i-a murit mama?
- Da, eu sunt.
- Domnule… Condoleantele noastre… Nici nu stiti cat de rau ne pare… Dumnezeu s-o ierte… Da, a venit receptionerul, poftiti.

Am ramas masca… Stia tot magazinul ca murise mama. Oricum, am descarcat si ultimii paleti si m-am intors la Fetesti.
Sefului nu-i venea sa creada ca am terminat atat de repede. I-am povestit ce si cum si s-a facut negru de suparare.
- Mai, cu astea nu se glumeste… Nu-i bine deloc sa minti cu asa ceva.
- Pai sefu, eu n-am mintit. Am zis ca a murit mama si trebuie sa ajung acasa.
- Da, si asta nu-i minciuna?
- Pai nu… Ca mama a murit acum cinci ani, si eu chiar trebuia sa ajung acasa pentru ca eram obosit.
Nu a mai zis nimic. A ramas perplex, gandindu-se la moralitate, etica…

Oricum, dupa o luna mi-am dat demisia, dar mi-a parut cumva rau.Am trecut prin multe. As fi putut scrie trei bloguri numai cu aventurile de pe camion. Oricum, sper sa am idei si pentru ultimul articol pentru concurs. I-ar prinde bine un iPod pustanului meu.

Cea mai ghinionista zi din viata mea am avut ocazia sa o petrec la mare acum vreo cincisprezece ani. A fost atat de nasol incat cred ca o voi tine minte pana mor. Mai mult ghinion ca in acea zi nu am avut in toata viata mea. Si a inceput de dimineata si s-a terminat seara tarziu, cu cinci minute inainte sa adorm.

Primul lucru pe care l-am facut in acea zi a fost sa ma trezesc, sa ma spal pe ochi si sa plec la plaja cu parintii si fratele meu.
Cum am coborat din hotel m-am impiedicat pe scari si mi-am julit mainile pana la cot. Ei, se mai intampla, mi-am zis, nestiind ce va urma…
In drum spre plaja am trecut printre tonetele cu comercianti ambulanti. Dupa cum era si normal, n-am reusit sa ajung pe plaja fara sa-mi cumpar oarece. Asa ca mi-am luat o inghetata. Era albastra, prima inghetata albastra pe care o vedeam. Ma uitam la ea ca la televizor. Imi era si mila sa-i dau o limba. Dar am trecut peste mila, am scos limba si am indreptat inghetata spre gura. Exact in acel moment a dat peste mine un dobitoc la vreo 200 de kilograme. Am ramas cu limba scoasa, cu cornetul in mana si cu lacrimi in ochi, uitandu-ma dupa inghetata care se topea incet pe asfaltul fierbinte.
Eram plin de nervi, scoteam flacari pe ochi, injuram in gand… Asta e, s-a intamplat, ce sa-i faci. Oxigenul si prostii care nu se uita sunt pe toate drumurile mi-am zis si am continuat sa merg spre plaja. Dar pana acolo era drum lung si tiganii care vindeau porumb fiert parca aruncau cu mirosul spre tine.
Asa ca mi-am luat un porumb fiert, cu ultimii bani pe care-i mai aveam.

Am luat o gura si o mestecam incet, savurand aroma. N-a tinut nici porumbul ala prea mult. O clipa mi-a fost distrasa atentia de niste urlete, am intors capul meu prost de curios si am continuat sa merg. Din aceasta cauza nu am remarcat stalpul spre care ma indreptam si care avea sa ma lase nemancat prin contactul violent cu el.
A cazut si porumbul ala fiert pe jos. S-a umplut de nisip. O singura gura luasem din el. Ma uitam cu ciuda in jos. Mai mai ca-mi dadusera lacrimile. M-au strigat ai mei si am plecat murind de ciuda.

Ajunsi pe plaja am intins cearsaful, m-am despuiat si am taiat-o in apa. Valurile erau cam la doi metri, tot turistul era in linie si sarea cand venea valul. Distractie, ce mai…
M-am bagat si eu printre ei. Cu doua valuri m-am sincronizat. Cu al treilea nu. Am sarit inainte sa vina si am cazut fix in mijlocul lui. Tinand cont ca apa ma sperie, nu stiu sa inot si ma panichez destul de repede, primul lucru pe care l-am facut cand m-am vazut acoperit de apa a fost sa iau repede vreo doua guri de apa de mare. Cat sa-mi umple stomacul nemancat.
Gustul apei de mare il stie toata lumea, asa ca nu-l mai descriu. Eu nu-l stiam atunci. Asa ca am deversat in mare, pe langa apa pe care o inghitisem, si cornetul de inghetata si gura aia de porumb ingurgitata cu 10 minute mai devreme. Si daca asta nu vi se pare destul, dupa 30 de secunde am remarcat plutind la nasul meu si un rahat uman, tare dupa aspect si extrem de maro. Fapt care mi-a determinat psihicul sa deteste apa de mare si turistul roman pana in ziua de azi.

Dupa aventura cu fecalele turistului roman n-am mai intrat in apa. Am stat doar pe plaja. Ceea ce a dus la o insolatie si niste arsuri cum putini au experimentat pe litoralul Marii Negre.
Seara, intorsi la hotel, dupa portia de masaj cu iaurt, smantana si alte lactate, doua spray-uri de Bioxiteracor, patru aspirine si un algocalmin, am decis sa mergem in parcul de distractii. Nu eu am decis, ci ai mei. Am zis ca bine si am plecat.
Ajunsi acolo ne-am luat fise la masinute. Maica-mea cu taica-miu intr-o masinuta, eu cu frate-miu in cealalta. Frate-miu era mic saracu’, asa ca statea langa mine. Dupa vreo doua ture, incepe ala sa oracaie ca vrea si el la volan. L-am luat in brate si l-am lasat sa conduca. Fix 15 secunde. Adica pana s-a infipt unul cu masina in noi. De fapt nu ala care s-a infipt in noi a fost vinovat, ci inertia. Pentru ca inertia l-a proptit pe frate-miu cu nasul in volan. Nu va mai spun cat sange si cate lacrimi au curs. Problema era ca sangele a curs din nasul lui si lacrimile din ochii mei. Pentru ca m-au cam indoit mosnegii cu bataia pentru ca n-am avut grija de melc…

Nervos si batut am plecat de nebun prin parc. Am ajuns la rollercoaster. Simteam ca am nevoie de adrenalina, nu-mi ajunsese cea secretata din cauza incidentului gandacului. Mi-am luat bilet si m-am urcat in trenulet. Cand sa ajunga trenul sus, mi se desprinde bara de siguranta. Am avut noroc ca imi curatasem colonul la hotel, pentru ca altfel ma umpleam de respect. Purtam pantaloni albi asa ca s-ar fi vazut orice pata. Norocul meu a fost ca n-am cazut dar m-am lovit la bazin de n-am mai putut sta pe scaun vreo trei zile.

Ziua nu se terminase si nici eu nu m-am linistit. Cat mi-am rupt eu fundul in trenuletul ala, ai mei s-au intalnit cu niste prieteni. Dupa ce am coborat am facut si eu cunostinta cu acele persoane, dar mai ales cu fiica lor. Frumusica, cu vreo doi ani mai mica decat mine, timida… Eu, cracanat de durere, zmeu. Hai sa ne dam in caracatita.
Aia a inceput cu textele clasice. Ca-i este frica, ca i se face rau, ca una, ca alta.
Avand parinti ca ai mei, nu a contat. Te dai cu feciorul in caracatita.
Daca nu stiti ce-i caracatita nici nu va explic. E spaima stomacului, e jucaria in care nu te dai cand ai mancat. Si in nici un caz nu te dai cu o fata.

Ne-am urcat in caracatita si am inceput sa ne invartim. Fata se tot strangea langa mine. Nu de frica ci de centrifuga. Si s-a strans cat s-a strans pana a decartat pe mine toata masa de seara. Decartat la modul nasol. Parca mancase trei porci si douazeci de farfurii cu mazare. Eram plin de mancare mestecata din cap pana in slapi. Mi s-a facut si mie greata dar nu aveam ce vomita, pentru ca de cand cu rahatul plutitor nu mai pusesem mancare in gura.
Dupa 3 minute am coborat din caracatita. Eu vomitat integral, ea rosie de rusine si plangand cu lacrimi de crocodil. Vanzand fata plangand toti au crezut ca eu sunt cel vinovat. Eu ma vomitasem singur. Si pe fata, si in par, si pe umeri…

Am tacut si am plecat in liniste spre hotel sa ma spal.
Si nu am mai calcat la mare din acel moment.

Primul articol din concurs este relatarea unei intamplari din facultate, de anul trecut mai exact.
Eram in caminul care mi-a mancat 3 ani din viata si mai are sa-mi manance vreo 2, impreuna cu acei colegi de camera cu care m-am cunoscut din primul an si care mi-au ramas si-mi vor ramane prieteni pana cand… ne vom certa.
Intr-o seara a venit unul dintre ei cu o canistra de 50 de litri de vin de acasa. Dupa cum era si traditia si legea firii, nu puteam lasa canistra aia singura. Nu puteam trai cu constiinta incarcata ca, din cauza sesiunii, s-a otetit bunatatea aia de vin. Asa ca, fiecare cu cana lui, ne-am asezat in cerc in jurul bidonului si am inceput sa… discutam.
Dupa vreo ora de discutii “intense” am realizat ca singuri nu putem dovedi canistra. Asa ca am chemat inca vreo doi trei cinci zece de pe palier. La auzul ofertei (gratuite, bineinteles) au venit fiecare cu cana lui si cu prieteni si prietene. In cateva minute era plina camera cu studenti si studente. Nu cred ca-i stiam pe majoritatea, dar nu mai conta. Important e ca toata lumea se simtea bine, toata lumea era fericita. Am ras cat am ras, am povestit ore bune, am plans, ne-am certat, era sa ne si batem dar totul s-a oprit pana cand studenta aia buna imbracata in roz de la 214 a dat drumul la muzica. Cred ca erau manele, dar asta nu mai conta. Important e ca a iesit o petrecere pe cinste.

Cum era si normal, nu se putea sa nu vina madam paznic. Era o femeie nu un nene pe care-l puteam prosti cu un kilogram de vin. Asa ca a inceput scandalul. A vrut sa cheme politia, a vrut sa cheme rectorul, a vrut sa-l cheme si pe Dumnezeu de mana cu Gizas. Noroc ca doar a vrut si nu i-a si chemat. Am reusit sa o calmam si sa-i promitem ca nu mai facem, ca stim si noi ca suntem in sesiune, stim si noi ca deranjam tot palierul, chiar daca tot palierul era la noi in camera, asa ca vom incerca sa tinem muzica si distractia la un volum mai mic.

A plecat madam, am dat muzica mai incet si am continuat in soapta petrecerea.
Dupa vreo jumatate de ora s-a terminat si linistea si vinul. Asa ca am facut cheta si l-am trimis pe unul dintr-o camera alaturata sa mai cumpere niste vin din ala ieftin. A plecat ala dupa vin, timp in care n-am gandit sa-i facem o gluma.
Am luat cele doua bucati de cauciuc pe care le foloseam pe timpul verii ca prastie sa aruncam pungi de apa in tipele care treceau pe strada si le-am batut in cuie de tocul usii. Am fixat un balon cu vreo trei litri de apa in capat, am inchis usa si l-am asteptat pe prietenul cu vinul.
Dupa cateva minute s-au auzit pasi pe hol. Am inceput sa radem infundat, am oprit muzica si l-am asteptat pe sarmanul ghinionist sa deschida usa.

In momentul in care s-a deschis usa, am dat drumul si prastiei improvizate si hohotelor de ras. Balonul de apa s-a izbit de personajul care a deschis usa. Spre surprinderea noastra, nu era chiar prietenul pe care il asteptam noi. Asa ca, dupa cam 15 secunde de ras isteric, ne-a inghetat rasul pe fata.
In usa era madam paznic sau administratora ce era, uda leoarca, scotand flacari pe ochi.

Cred ca va inchipuiti ce a urmat si cam cate sacose cu carne, vin, tuica, oua si branza a trebuit sa “donam” administratorei sa nu ne decazeze. Dar a meritat cu varf si indesat.